ideeafertil articol adrne

Proiect unic în Europa, finanțat prin Regio – Chicken Waste

Primul proiect cu finanțare europeană a fost în 2006 și a avut o valoare de 200 de mii de euro. De atunci, au urmat multe altele, unele câștigate, altele nu, dar toate aducându-i răbdarea și experiența necesare pentru ca, în 2023, să implementeze un proiect inovator, unic pe piața de profil. „Chicken waste” sau „Soluții integrate pentru managementul deșeurilor provenite din industria avicolă” este un proiect finanțat din Programul Operațional Regional 2014-2020, în valoare totală de 3,3 milioane euro, din care 2 milioane euro asistență financiară nerambursabilă, având ca beneficiar SC Grădinaru Rareș SRL în parteneriat cu Universitatea Tehnică Gheorghe Asachi din Iași, și care s-a desfășurat în două etape. Prima etapă a însemnat munca de cercetare pentru dezvoltarea unui îngrășământ biologic obținut din deșeurile avicole, iar a doua, crearea unei unități noi de producție prin achiziția de echipamente, precum și producția și comercializarea fertilizatorului inovator descoperit. Este un proiect despre care se va mai auzi, cu siguranță, în anii ce vor urma, pentru că are un potențial fantastic de scalare internațională.  

 

bigbag ideeafertil

Dan Grădinaru este cel care duce mai departe tradiția în agricultură și avicultură în familia sa. Tatăl lui, Ioan Grădinaru, a fost inginer zootehnist și a dezvoltat în anii `90 o mică afacere de prestări servicii în agricultură, cu utilajele clasice românești de atunci: combine, semănători, tractoare. Asta, după ce renunțase la ideea unei afaceri cu termopane, crezând că nu va avea succes niciodată. Încet-încet, oamenii începeau să nu își mai lucreze pământul, ci îl dădeau în arendă asociațiilor mai mari care apăruseră pe atunci. Pentru că nu prea mai avea cui presta servicii în agricultură, tatăl lui a început să ia în arendă pământ pentru a cultiva cereale. Prețul la cereale nu era extraordinar așa că inginerul Ioan Grădinaru, care se pricepea și la păsări, a înființat o mică fermă de pui de carne. A început cu două serii de pui pe care i-a vândut imediat, dar activitatea nu era una continuă, ci mai mult una de primăvară. Așa că a trecut de la puii de carne la găini ouătoare. Prin anul 2000 a luat primele două mii de păsări și tot atunci s-a alăturat afacerii și fiul, după ce a terminat facultatea. De la câteva hectare în anii `90, în prezent au ajuns să dețină 650 de hectare. Iar prima creștere substanțială de păsări a fost prin primul proiect cu finanțare europeană, în 2006, când a utilat o hală prin AFIR și a crescut, astfel, numărul de păsări de la 8 mii la 20 de mii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *